Eveniment

Published on August 28th, 2019 | by Marius

0

”Între Ceruri și Ape”, de Florian Mihăilescu, la Brăila

Florian Mihăilescu

„Între Ceruri și Ape”

 

Muzeul Brăilei „Carol I”

Piața Traian 3, Brăila

Vernisajul a avut loc sâmbătă, 7 septembrie 2019.

Florian Mihăilescu – „Între ceruri și ape”
Considerații grafice asupra lumii văzute și nevăzute

Am început acest argument printr-o întrebare pe care mi-am adresat-o cu ceva timp în urmă…Când s-au întâmplat toate acestea?
Încep scurta prezentare prin expunerea unui răspuns la căutarea mea din ultimii ani, și anume, cum poate deveni un om deosebit față de majoritate, prin două surse; experiența trăită sau căutările, dorința și bucuria de a înțelege lumea nevăzută.
După propria-mi părere, psalmul 103 al proorocului David este unul dintre cele mai frumoase imnuri aduse Creației, a celor pământești dar mai ales a celor înalte și neînțelese, o cântare complexă, evocatoare și epică.
„Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc” este versetul care m-a inspirat și m-a îndemnat să propun partea de expoziție dedicată îngerilor și a sfinților arhangheli, a puterilor nevăzute și a voievozilor creați înaintea veacurilor cunoscute.
Într-o lume în care oamenii sunt tot mai aproape de Dumnezeu, conștientizându-I prezența în toate lucrurile și valorile, voi încerca să aduc în fața privitorului prezența „mijlocitorilor” pe care-i avem către lumea cea cerească, creată după frumoasa înțelepciune a lui Dumnezeu.
Astfel, prezentul eveniment devine o căutare firească, cu definiții empirice, descoperite și prezentate doar prin raporturile cromatice etalate pe suporturile picturale.
Pe de altă parte, expoziția reflectă dialogurile firești, frământările umanului cotidian, sunt dialoguri simple cu sinele, dar și cele romantice alături de marea dominantă sau ceruri neatinse, minunate, asemeni tuturor lucrurilor zidite de Dumnezeu ilustrate atât de bine de psalmistul David, „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut”.
Demersul artistic pe care propun să-l prezint la Muzeul „Carol I” din Brăila este o sinceră intenție de-a reprezenta cele zugrăvite mai sus: iubirea, romantismul pierdut al gnosticilor, spiritualitatea, misticul și apropierea de desăvârșita Creație a lui Dumnezeu, toate acestea privite printr-o fereastră decupată „Între ceruri și ape”.

 


Tags: , ,


About the Author



Back to Top ↑