Poveşti spuse pe case

Cristina Tiţa

„Să păstrezi doar ceasurile senine”, a scris cineva pe o casă din Linzul Germaniei. Posibil ca aceeaşi familie să fi transmis casa din generaţie în generaţie de pe la 1700, când au construit-o. După felul în care a fost păstrată inscripţia, se pare că toţi au fost de acord cu ea. Chiar dacă probabil nu le este chiar uşor să înţeleagă scrierea germană veche, gotică, plină de înflorituri.

Pe altă casă e o adevărată filosofie. „Sunt un locuitor vremelnic al acestei lumi. Şi în trecerea mea, nu voi conteni sa ofer bucurie celorlalţi.”

Pentru lămurire trebuie să spun ca Linzul e pe un mal al Rinului pe care nu se ajunge decât cu bacul. Localitatea pare a fi oarecum suspendată. Sigur, traversarea Rinului ia cel mult patru minute, dar senzaţia de legănare şi momentul în care îţi dai seama că nu mai aparţii niciunui mal… vă asigur că durează mult, mult mai mult.

Şi la Aachen, într-o franceză mai veche, poate, neașteptată pentru spațiul german, „Ceea ce vrei este ceea ce poţi”. Chiar lângă Domul lui Carol cel Mare sau Charlemagne.

În Belgia e o adevărată nebunie a decorării ferestrelor. Că doar Art Deco-ul aici s-a născut.

Olanda e cea fără perdele. Femeile se tot uitau pe geam, în aşteptarea soţilor, fiilor plecaţi pe mare. Există chiar o poveste interesantă care spune că au existat vremuri în care impozitul se plătea în funcţie de numărul de ferestre al caselor.

Uneori, e de ajuns să priveşti casele pentru a-ţi da seama unde eşti.