Eveniment

Published on iulie 14th, 2018 | by Marius

0

DjerbaDREAM is a RealDREAM

Marius Tița

Când ești invitat la un proiect cu peste 50 de artiști din întreaga lume, pe o insula din Tunisia ce pare a fi definiția exotismului, întâi verifici dacă nu este vorba de un vis din zona formulelor ideale. Și este, într-adevăr, un vis, unul devenit realitate. Se numește DjerbaDREAM și s-a petrecut în această vară, într-un peisaj incredibil, cu plaje exotice și ținuturi aride, într-un sătuc ca din basmele orientale, cu ziduri albe și porți albastre, Er Riadh pe numele său, undeva în mijlocul insulei. Locul se mai numește și Hara Sghira, nume datorat comunității evreiești ce locuiește aici de mai bine de două milenii și jumătate. Venirea artiștilor, într-un program în care comunitatea locală, Asociația Les Amis de la Medina, sunt parteneri esențiali, vine pe urmele unei initiative care a adus picture pe zidurile din Er Riadh, sub forma unor picture murale, multe realizate cu celebrul spray cu vopsea, în care grafferii sunt meșteri.  Este vorba de legendarul Djerbahood din 2014. Acum, artiștii invitați au fost pictori de șevalet, nume mari ale galeriilor din orașe importante ale lumii, sculptori monumentaliști, fotografi și autori de instalații, dar și grafferi care au continuat să îmbogățească zestrea murală a localității.

DjerbaDREAM este un vis al pictoriței Henda Loulizi care și-a chemat alături prieteni devotați, artiști importanți. Desfășurarea impecabilă a programului DjerbaDREAM îi aduce toate onorurile și îi dă dreptul la totala mulțumire pentru un eveniment ce va deveni spirit, cu numele Djerba.

DjerbaDREAM înseamnă, într-adevăr, un spirit de comuniune, de colaborare și apreciere între artiști de mare valoare, un schimb de experiență și de principii între personalități puternice și sensibile, transformarea unei comunități locale într-un oraș al artei, cu prietenească întâlnire între viața locală, cu obișnuințele și credințele sale, și cele mai diverse mentalități și individualități ale unor artiști consacrați.

Kamal Abuhalaweh și Marius Tița

Kamal Abuhalaweh este iordanian, a muncit esential pentru organizarea celor petrecute la DjerbaDREAM și a găsit timp să își pună arta pe pânzele cerute de simeze. De altfel, noaptea pe care  am bănuit că o doarme și-a petrecut-o realizând expoziția finală a proiectului DjerbaDREAM, un salon frumos și intens, ce ar trebui transferat și în alte locuri cu vizibilitate din lumea artei plastice, cu galerie cu tot, și cu piațeta din față, și cu artiștii și artiștii care sporovăiau aici până târziu în noapte, și cu oamenii din Er Riadh care ne-au copleșit cu prietenia lor.

Ammar Alnahhas și picturile sale de la Djerba

 

Maha Bouazizi și Ammar Alnahhas

Vinovat de participarea mea la incredibilul proiect artistic DjerbaDREAM este Ammar Alnahhas, pictorul sirian din România, care a fost invitat să fie unul dintre creatorii implicați. Greu am găsi, în România, pe cineva care nu a auzit de Ammar sau nu a văzut ce pictează el. La Djerba, în Mediterana tunisiană, am constatat că efectul de atracție puternică exercitat de arta sa nu ține cont de localizare geografică, temperature, origine etnică sau religie. Aprecierea și respectul pentru un talent și un caracter de excepție l-au înconjurat pe prietenul nostru, Ammar Alnahhas, în proiectul DjerbaDREAM.

Ammar Alnahhas, Hawa Loulizi, Moud Jiba

 

Abdelhafid Kadri

Descoperirea magiei artistice a caligrafiei a pornit odată cu întâlnirea cu algerianul Abdelhafid Kadri, Pictor, caligraf, fotograf, un artist de subtilitate și sensibilitate, care vede lumea în litere vechi și armonioase precum curgerea zefirului, din care izvoresc culorile și formele. Îi datorez multe dintre descoperirile care îmi însoțesc amintirile despre DjerbaDREAM. Descoperirea că el este autorul extrem de inspiratului logo DjerbaDREAM nu m-a uimit dar m-a încântat.

 

Ana Bloom are tot ce îi trebuie să fie misterioasă și inaccesibilă. În schimb, este deschisă și își împărtășește cu generozitate ideile sale înalte. La DjerbaDREAM a expus și a îmbogățit un proiect emoționant care arată că nu toată Europa doarme ca după o masa ce durează de 7 decenii. Cu o tehnică specială și cu participarea celor mai diverse persoane, printre care mă număr și eu și mai toți participanții la proiectul derulat în insula Djerba, Ana Bloom realizează portrete subacvatice ce sugerează scufundare. Evocarea imensei drame a emigranților ce se îneacă în Mediterana, încercând să ajungă în Europa, este intensă și dureroasă.

Mona Nahleh este din Liban iar arta sa crează noi mitologii ale chipului, ale alăturării în compoziții înalte și profunde. Firavă în apariție, delicată și elegantă, Mona construiește pânze de forță, de puternică și directă exprimare. Accentele sunt clare și intense, mizând pe o cromatică determinată, curajoasă, impulsivă uneori.

Marius Tița, Mona Nahleh și pictura sa pe o poartă veche

Larissa Noury, culorile și o tehnică specială pentru pictura sa

Ausra Kleizaite, în fața unei porți

Nehad Saeed

 

Yousif Naser

Sadok Gmech

Sadok Gmech și Ammar Alnahhas

Salouha Hamdi

 

Ghazoua Riahi Ziadé

 

Abdelgader Bader

 

Mohamed Amine Hammouda

Mohammed Khames Masrati

Hamdi Zroud și Ammar Alnahhas

Hamdi Zroud, Ammar Alnahhas, Lassaad Guesmi

Chris Krainik Bellengé pune în ceramică un cuvânt magic – HAPPY

 

Mona Gharib și ”dansul” ceramicii

 

 

Pe Abdelhay Adayday, din Maroc, și Husain Isa, din Bahrein, târziu i-am descoperit la față. Atunci când au lăsat din mână foarte zgomotoasele mașinării care tăiau din piatră și praful s-a mai așezat. Ei au sculptat într-un termen extrem de scurt pe care alți sculptori l-ar fi respins apriori.

Mai mult, tot timpul am știut că, într-un atelier de fierărie din sat, un alt sculptor, egipteanul Hatem Shafie alcătuiește un monument metalic. I-am văzut pe amândoi, și artistul și sculptura sa, atunci când munca s-a încheiat. De cum a ieșit din atelier, scuptura a fost montată într-unul dintre cele mai vizitate giratorii ale Djerbei astfel că s-a impus rapid ca un simbol vizual al său.

Articol ce urmează a fi completat.

 

 


About the Author



Back to Top ↑