April 7th, 2015 | by Marius
A fost vernisată în ziua Floriilor ortodocșilor și chiar a Paștilor, la catolici. Expozițiile artiștilor grupați în Asociaţia Filiala
April 6th, 2015 | by Marius
Ecumenic Art – Salonul Național de Artă Plastică cu tematică religioasă by Dimișcă, ediția a II-a Fundația Outsider ART RO
April 2nd, 2015 | by Marius
Marius Tița Nimic nu îi scapă sculptorului Liviu-Adrian Sandu, din Galați. Orice detaliu din lumea care îl înconjoară și pe
April 2nd, 2015 | by Marius
Duminică, 5 aprilie, la ora 13.30, are loc, la Sala „V. I. Popa” a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”,
March 25th, 2015 | by Marius
Marius Tița Când pânzele se rânduiesc pe margini pentru vizionare, atelierul lui Gheorghe Miron se însuflețește. Domnițele-zâne chicotesc aruncând petale
March 22nd, 2015 | by Marius
„Monde intérieur” Expoziție de Rodica Costianu și Fu Site 18 – 31 matie 2015 Muzeul de Artă Vizuală, Galați O
March 17th, 2015 | by Marius
Expoziţia de pictură, grafică şi fotografie “România – oameni şi locuri”, găzduită de Galeria Labyrinth (Education Point) în perioada 23
March 13th, 2015 | by Marius
Marius Tița În Dobrogea uscată, ploile de vară se pornesc din senin, din prea mult senin. Te udă a plăcere
March 10th, 2015 | by Marius
Marius Tița Constantin Filimon a fost un frumos și iubit membru al grupului de artiști frumoși și iubiți din Neamț,
March 7th, 2015 | by Marius
„Monde intérieur” Rodica Costianu și Fu Site Muzeul de artă vizuală din Galaţi miercuri, 18 martie, ora 18 Miercuri, 18 martie,